Accident între două autoutilitare în Neamț: două persoane rănite

Un accident rutier produs în localitatea Cordun a dus la rănirea unei femei și a unui bărbat, pasageri în cele două autoutilitare implicate.

În această dimineață, 30 iulie, în jurul orei 06:10, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Cordun.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, conducea o autoutilitară , în localitatea Cordun, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autoutilitare condusă de o femeie, în vârstă de 49 de ani, ambii din Păstrăveni, intrând în coliziune cu aceasta.” – a transmis Poliția Neamț

Potrivit ISU Neamț, la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, Poliție și Ambulanță.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 49 de ani și a unui bărbat în vârstă de 74 de ani, pasager în autoutilitara condusă de tânărul de 27 de ani.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a mai precizat Poliția Neamț

PUBLICITATE