La data de 02 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbești Jiu au fost sesizați de o tânără, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în zona balastierei Castrul Roman, de pe albia râului Jiu, a fost gasită o persoană de sex masculin, decedată.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că persoana a fost găsită în râul Jiu, plutind cu fața în jos. Cadavrul a fost a fost identificat ca fiind al unui bărbat, de 61 de ani, din comuna Tazlău, județul Neamţ, care a locuit temporar şi fără forme legale la Mănăstirea Vişina pe raza oraşului Bumbeşti Jiu, îngrijitor în cadrul acestui lacaș de cult, care a dispărut la data de 29 decembrie a.c., după ce a plecat la pescuit pe malul râului Jiu.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei si stabilirea cauzei morții.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.