Neamț: Aproximativ 40 de jandarmi, în stradă de sărbători

Miercuri, 20 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ a avut loc o conferinţă de presă cu tema: Sărbători de iarnă în siguranţă.

Conferinţa a fost susţinută de maiorul Radu-Vasile Olariu, inspectorul şef al unităţii împreună cu locotenent-colonelul Daniel Todirică, ofiţer specialist în cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică.

Aşadar, comandantul unităţii a arătat că, pe final de an, jandarmii nemţeni vor fi la datorie atât cu ocazia misiunilor prilejuite de manifestările cultural-artistice cât şi pe timpul acţiunilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale.

Legat de problematica gestionării adunărilor publice în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, domnul locotenent-colonelul Daniel Todirică a ţinut să le mulţumească organizatorilor pentru că au înţeles de fiecare dată mesajul Jandarmeriei în sensul respectării prevederilor legale şi a responsabilităţilor ce le revin în acest sens. Totodată, a fost apreciată strânsa legătură de cooperare cu celelalte structuri locale ale Ministerului Afacerilor Interne, instituţii cu atribuţii şi responsabilităţi distincte în asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică. Pe toată această perioadă, la nivelul judeţului Neamţ, aproximativ 40 de jandarmi vor fi prezenţi în fiecare zi la manifestările cultural-artistice şi în acelaşi timp, jandarmii montani vor avea în atenţie staţiunile şi zonele turistice pentru un final de an în siguranţă. Nu în ultimul rând, au fost aduse în discuţie obiectele şi materialele interzise asupra persoanelor cu ocazia adunărilor publice de orice fel iar în situaţia în care cetăţenii sunt martorii unor acte de dezordine sunt rugaţi să semnaleze aceste aspecte oamenilor legii pentru o intervenţie promptă şi pentru asigurarea unui climat de normalitate pe timpul acestor sărbători de iarnă.

La finalul conferinţei de presă, reprezentanţii Jandarmeriei Neamţ au transmis tuturor cetăţenilor un gând bun de final de an, sărbători liniştite alături de cei dragi precum şi tradiţionalul la mulţi ani.

PUBLICITATE