Urmărit național, după un furt de 12.000 euro, depistat de polițiști la o stână din Neamț

În seara zilei de 05.12.2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești, în colaborare cu ofițerii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, au depistat la o stână din localitatea Piatra Șoimului un tânăr de 23 de ani, din Iași, urmărit la nivel național.

În baza mandatului de arestare preventivă emis pe numele ieșeanului, polițiștii l-au preluat și încarcerat în Centrul de Reținere si Arest Preventiv al Inspectoratului de Politie Județean Neamț.

Tânărul a fost dat în urmărire la nivel național, după ce a fost arestat preventiv în lipsă, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute prin măsura controlului judiciar.
Această măsură a fost dispusă față de tânăr, în urma săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Reamintim faptul că polițiștii Postului de Poliție Moldoveni l-au identificat pe tânăr ca fiind persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt dintr-un bar și din locuința proprietarului localului, a doua zi după comiterea faptei, respectiv 06.05.2017. Prejudiciul creat de tânăr în acest caz s-a ridicat la aproximativ 12.000 de euro, recuperat în proporție de 95% de polițiști.

PUBLICITATE