Incendiu la un apartament din municipiul Roman. Proprietarul, transportat la spital

Joi, 2 noiembrie, în jurul orei 14:20, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112”, despre producerea unui incendiu la un apartament pe strada Smirodava din municipiul Roman.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, încadrată cu 8 subofițeri și o ambulanță SMURD

Când au ajuns la locul intervenției, pătrunderea pompierilor în apartament (situat la etajul III) s-a făcut prin forțarea ușii de la intrare. Proprietarul a fost găsit căzut în bucătărie în stare de semiconștientă, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Roman.

În urma evenimentului a ars mâncarea din tigaia uitată pe aragaz.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost „aparat de gătit nesupravegheat”.

PUBLICITATE