Demersuri pentru crearea unui incubator de afaceri în Piatra-Neamț


dsc_7434Astăzi, la Primăria Municipiului Piatra-Neamț, a avut loc  prezentarea  unei propuneri de parteneriat între ADR NORD EST și Primăria Municipiului Piatra-Neamț  ce privește crearea și dezvoltarea unui incubator de afaceri în orașul nostru. Discuțiile au fost conduse de către domnul primar Dragoș Chitic și cei doi viceprimari – doamna Luminița Vîrlan și domnul Bogdan Gavrilescu, alături de  domnul Vasile Asandei, director ADR Nord-Est și Vlad Gliga, Coordonator Departament Serviciul Dezvoltarea Afacerilor ADR Nord-Est. La dezbatere au participat consilieri locali, reprezentanți ai Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte, Direcției Urbanism și Cadastru și ai Direcției Economice din cadrul primăriei.

dsc_7431Sprijinirea mediului de afaceri local, generarea unor noi locuri de muncă,  atragerea de fonduri, creșterea atractivității orașului  și dezvoltarea în ansamblu a comunității noastre  sunt  principalele avantaje  pe care le oferă infiintarea acestui  HUB Biz Activator.
Este o structură proiectată să încurajeze, faciliteze și să accelereze dezvoltarea tinerelor talente, afacerilor noi, dar și a celor existente, printr-o serie de resurse și servicii de sprijin, care ar putea include spațiul fizic, acces la surse de finanțare, mentoring, coaching, training, dezvoltare parteneriate și, foarte important, conectare cu lumea largă. O structură care să sprijine comunitatea ca întreg.

dsc_7439Ca spațiu de implementare a acestui proiect a fost propusa  clădirea fostului restaurant  Monte Carlo ce se află în proprietatea primăriei,  considerându-se o soluție de valorificare eficientă și pe termen lung a unui imobil care acum nu este folosit.

Parteneriatul va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința din 29 septembrie 2016.

„ Sprijinirea mediul de afaceri reprezintă o componentă importantă a programului de guvernare locală pentru urmatorii patru ani. Stimularea  tinerilor de a deveni antrepenori și sprijinirea afacerilor, indiferent de stadiul în care se află, va asigura  un mediu de afaceri  puternic  care va genera  o dezvoltare a municipiului Piatra-Neamț,  lucru pe care ni-l dorim cu toții. ADR Nord-Est a ales momentul potrivit pentru a propune acest proiect, întrucât după anul 2020 criteriile de accesare a fondurilor europene vor fi modificate.  Am incredere că a cest proiect va asigura benficii importante pentru comunitatea noastră și se va bucura de o implemantare cu succes.” a declarat primarul Dragoș Chitic.

D.M.B.
PUBLICITATE