Eveniment la Piatra Neamț. 65 tablouri cu „Monalisa” în viziunea copiilor


Vineri (15 aprilie), Asociația Social Culturală „Gogu Craiu”, prin prof. Lucian și Crina Gogu Craiu, a organizat la Forum Center Mall, festivalul „Trofeul Oul de Aur”.

În cadrul festivalului au fost expuse 65 tablouri reprezentând Monalisa în viziunea copiilor, pictate la cursul de pictură (arta Renascentistă) a Școlii de Artă Piatra Neamț, anul II , precum și frize romane, coloane grecești sculptate și frescă bizantină, în număr de 57 fiecare a copiilor de la anul I.

Festivalul a fost deschis de copiii de la cursul de teatru, care au prezentat 2 piese de teatru de păpuși a căror butaforie a fost realizată de mânuțele lor mici.
Ca invitat de onoare a fost primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic. Acesta a premiat copiii care au participat la proiectul Piatra Curată, acțiune sprijinită de Primăria Piatra Neamț. Un moment important a reprezentat acordarea premiilor internaționale pe care Asociația le-a obținut la Simpozionul Internațional „Disponibilități creative în lume” , unde au participat cu lucrarea „Importanța cursului de artă, a excursiilor și taberelor tematice în învățământul nonformal”.
Toți copiii au primit diplome, premii, înghețată și dulciuri.

PUBLICITATE