Cum va fi VREMEA până pe 29 septembrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 16 – 29 SEPTEMBRIE 2024

MOLDOVA

În a doua jumătate a lunii septembrie sunt estimate temperaturi apropiate de mediile multianuale specifice acestei perioade.

Media zilnică a temperaturilor maxime va crește ușor și treptat de la 22 de grade, până spre 24 de grade în jurul datei de 24 septembrie și o posibilă scădere la 22 de grade spre finalul lunii.

Minimele termice vor fi în general de 10…12 grade, cu valori ușor mai scăzute în perioada 20…22 septembrie, când media regională a acestora va scădea la 8…9 grade.

În perioada 16 – 19 septembrie sunt prognozate ploi locale, iar izolat cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Sunt posibile ploi și după 26 septembrie (probabilitate în creștere).

LA MUNTE

În prima zi media temperaturilor maxime va fi de 10 grade, apoi va crește la 14 grade, valoare ce se va menține fără variații importante până spre finalul lunii septembrie.

În primele dimineți vor fi minime în jurul a 3 grade, iar în restul intervalului, media minimelor va fi în general de 5…6 grade.

Ploi locale se vor semnala la începutul perioadei (16 – 19 septebrie) și cu o probabilitate în creștere spre finalul lunii (după 26 septembrie).

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE