Incendiu la o locuință din Petricani: acoperișul de 170 mp distrus de flăcări (FOTO)

Un incendiu izbucnit în această dimineață în satul Boiștea, comuna Petricani, a distrus parțial acoperișul unei case. Pompierii au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga clădire, iar cauza probabilă a fost fumatul în locuri nepermise.

„În această dimineață, la ora 07:40, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată în satul Boiștea din comuna Petricani.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la un perete acoperit cu lambriu din lemn și astereala din lemn din componența acoperișului casei, existând posibilitatea propagării la întreaga construcție.” – a transmis ISU Neamț

În urma incendiului, au ars aproximativ 2 metri pătrați din lambriul de lemn și acoperișul casei pe o suprafață de 170 metri pătrați. De asemenea, planșeul casei a fost deteriorat pe o suprafață de 100 metri pătrați. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise sau neamenajate.

PUBLICITATE