Copil de 8 ani, pe bicicletă, accidentat de mașină la Săbăoani

Un copil de 8 ani, care mergea pe bicicletă, a fost rănit într-un accident rutier produs în Săbăoani, după ce a fost lovit de un autoturism condus de o șoferiță.

„La data de 19 august a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Sãbãoani.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 36 de ani, din aceeași localitate, conducea un autoturism pe strada Luceafărul, în localitatea Sãbãoani, ar fi acroșat un minor, în vârstă de 8 ani, ce se deplasa pe o bicicleta, care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, fără să se asigure.” – a transmis Poliția Neamț

În urma impactului, minorul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală din Roman pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE