Un șofer beat și fără permis a încercat să fugă de polițiști

Un bărbat din Petricani a fost prins conducând băut și fără permis. Șoferul a încercat să fugă și să se ascundă de polițiști.

„La data de 4 august a.c., în jurul orei 23:40, în timp ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 155 B, în localitatea Petricani, au procedat la efectuarea semnalului de oprire cu mijloacele sonore și luminoase a unui autoturism ce se deplasa pe sensul opus.

Deoarece conducătorul nu a oprit, s-a procedat la umărirea autoturismului, fiind identificat abandonat pe un drum lăturalnic, din localitatea Petricani.

Polițiștii au efectuat verificări în proximitatea autoturismului, ocazie cu care a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, care emana halenă alcoolică.” –  transmis Poliția Neamț

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

PUBLICITATE