Material lemnos și vehicule confiscate în Neamț pentru transport ilegal

Polițiștii din Neamț au confiscat două mașini și cantități semnificative de material lemnos pentru transport ilegal. În total, au fost ridicate 88,24 m.c. de cherestea și lemn rotund, iar conducătorii auto au fost sancționați contravențional și s-a deschis dosar penal.

La data de 1 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au identificat pe DN15B, în localitatea Vânători-Neamț, un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Suceava.

„Procedând la verificarea mărfii transportate, s-a constatat că acesta era încărcat cu material lemnos, respectiv cherestea tip rășinoase, nefiind însoțit de aviz.

Ansamblul auto a fost escortat la Ocolul Silvic Târgu Neamț, unde a fost inventariat de către organele silvice, ocazie cu care s-a constatat că material lemnos transportat era în cuantum de 41,07 m.c. cherestea rășinoase, în valoare de 36.798,72 de lei.

S-a luat măsura ridicării, în vederea confiscării, a materialului lemnos transportat precum şi indisponibilizarea ansamblului auto.

În cauză, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoțite de documente specifice de transport.” – a transmis Poliția Neamț

În aceeași zi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz, în timpul unei acțiuni pe DN17B în localitatea Borca, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 58 de ani, din Neamț.

„Deoarece existau suspiciuni cu privirea la cantitatea de material lemnos transportată s-a procedat la conducerea autoutilitarei la Ocolul Silvic Borca și inventarierea materialului lemnos.

În urma inventarierii a rezultat un volum de 4,89 m.c. lemn rotund rășinoase, cu o valoare de 1.330, 28 de lei, cantitate transportată în plus față de cea înscrisă în aviz.

S-a procedat la confiscarea materialul lemnos, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei conform Legii 171 din 2010.” – au precizat polițiștii

Tot pe 1 august, polițiștii au depistat un alt ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă, condus de un bărbat de 48 de ani, din Suceava.

„La data de 1 august a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în flagrant un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă, condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Suceava, ce se deplasa pe DN17B, în localitatea Borca și transporta cantitatea de 42,28 m.c. material lemnos, fără documente legale de transport.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat că ansamblul de vehicule, a încărcat masa lemnoasă identificată din extravilanul satului Roșeni, pe documentele prezentate fiind precizat un alt punct de încărcare.

Ansamblul de vehicule a fost condus la sediul Ocolului Silvic Poiana Teiului, în vederea inventarierii materialului lemnos și a indisponibilizării acestuia.

A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de falsul informatic și  transportul cu orice mijloc de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoțite de documente specifice de transport.” – au mai spus reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE