Două familii din Neamț, terorizează zona Gării Iași

Două familii din județul Neamț, stabilite temporar în zona Gării Iași, terorizează localnicii de peste o lună. Poliția Locală Iași aplică sancțiuni repetate, dar fără efect pe termen lung.

Potrivit presei ieșene, aceștia își fac locuri de campare lângă autogara Codreanu, consumă alcool, fac gălăgie și creează diverse probleme. Deși Poliția Locală Iași aplică sancțiuni de fiecare dată, grupul se întoarce după câteva zile.

„Această situație persistă de peste o lună de zile. Noi patrulăm în fiecare seară în zonă. Ei își mută locul, dar revin lângă autogara Codreanu. Când am ajuns acolo, erau vreo 20 de oameni, mai mulți decât înainte. Sunt două familii din zona Târgu Neamț care trăiesc pe străzi, având și copii după ei”, a declarat Dan Ivașcu, polițist local din Iași, pentru bzi.ro

Numărul persoanelor fără adăpost din Iași este în creștere, iar cetățenii nu se mai simt în siguranță. Polițiștii legitimează și sancționează aceste persoane, dar măsurile luate nu au efect pe termen lung. Ziua, membrii familiilor umblă prin oraș în căutare de lucruri și cerșesc, folosindu-se de copii pentru a stârni mila publicului.

În noaptea de 24/25 iulie, situația a fost din nou semnalată la Dispeceratul Poliției Locale Iași. Un ieșean a reclamat că mai multe persoane tulbură liniștea publică prin strigăte și larmă pe strada Străpungere Silvestru, nr. 6. Polițiștii au stabilit identitatea persoanelor și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, cu amenzi de 300 de lei pentru fiecare persoană.

„Noi i-am sancționat de câteva ori și îi îndreptăm spre domiciliu. Din păcate, din punct de vedere legal, nu putem face mai mult. Înțeleg că este deranjant pentru localnici, deoarece acești oameni fac gălăgie și mizerie pe unde stau”, a adăugat Dan Ivașcu, pentru sursa citată

Oamenii alertează constant poliția, dar situația se repetă la câteva zile. Familiile profită de faptul că la blocurile respective pot avea adăpost, ceea ce îi face pe localnici să se simtă nesiguri și să evite să iasă din case.

PUBLICITATE