Accident în Neamț. O șoferiță a intrat cu mașina într-un gard (FOTO)

Pompierii au intervenit astăzila Roman, după ce un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un gard și o țeavă de gaz.

„Ca urmare a unui apel la 112 de la ora 14:20, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare a intervenit în municipiul Roman pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment rutier produs pe strada Ștefan cel Mare.

Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard, lovind și o țeavă de gaz.” – a transmis ISU Neamț

Șoferița, în vârstă de 45 de ani, a fost asistată medical de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) sosit la locul evenimentului. Aceasta a refuzat transportul la spital, nefiind grav rănită.

Pentru a remedia defecțiunile cauzate de impactul cu țeava de gaz, la locul incidentului a fost solicitat și un echipaj de la operatorul de distribuție a gazelor naturale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, prevenind astfel orice posibilitate de izbucnire a unui incendiu.

PUBLICITATE