Șofer reținut pentru conducere fără permis. A încercat să inducă în eroare polițiștii

Polițiștii din Neamț au oprit un autoturism pentru verificări, iar șoferul a prezentat o falsă identitate. După verificări, s-a stabilit că bărbatul de 32 de ani nu avea permis de conducere și a fost reținut de polițiști.

„La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru verificări un autoturism ce se deplasa pe DJ 155 B, în localitatea Urecheni.

Conducătorului autoturismului i-au fost solicitate documentele personale și ale autoturismului, acesta înmânând doar o poliță de asigurare obligatorie și un certificat de înmatriculare.

Acesta a relatat verbal polițiștilor datele de identitate ale unui bărbat, din localitatea Păstrăveni. Având în vedere că, persoana care conducea autoturismul nu corespundea, din punct de vedere fizionomic, cu fotografia persoanei a cărei identitate a fost declarată, bărbatului i-a fost comunicat faptul că, va fi condus la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare, acesta demarând în trombă.” – a transmis Poliția Neamț

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că persoana care a condus autoturismul este un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Păstrăveni, care figurează cu dreptul de a conduce vehicule reținut.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, cu privire săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Prin ordonanța procurorului, față de bărbatul în cauză a fost dispusă continuarea urmării penale, fiind emis un mandat de aducere. 

Cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere, bărbatul nu a fost identificat la locația de domiciliu, prezentându-se ulterior la sediul Secției de Poliție Rurală Urecheni unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat în cauza s-a dispus reținerea acestuia, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.” – a mai precizat Poliția

PUBLICITATE