A murit după ce a căzut din remorca unui tractor

Un bărbat de 49 de ani a fost găsit mort lângă poarta unui imobil din Neamț, după ce a căzut de pe baloți de paie din remorca unui tractor.

„La data de 20 mai a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 49 de ani, este decedat în dreptul unei porți de acces într-un imobil , din localitatea Bozieni.” – a transmis Poliția Neamț

Potrivit surselor noastre, se pare că ar fi căzut de la aproximativ 2,5 metri de pe baloți de paie, aflați în remorca unui tractor.

Trupul bărbatului, a fost transportat la serviciul de medicină legală, pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.” – au mai precizat reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE