Două fetițe, accidentate de o căruță la Roznov. Căruțașul era beat

Două fetițe de 6 și 8 ani au fost rănite pe o stradă din Roznov, după ce un căruțaș de 20 de ani le-a acroșat. Tânărul era sub influența alcoolului.

„La data de 15 mai a.c., în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un eveniment rutier, produs pe strada Zorilor, în Roznov.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, conducea un vehicul cu tracțiune animală, ar fi acroșat două minore, cu vârste de 6, respectiv 8 ani, ce se aflau pe acostamentul străzii, rezultând rănirea acestora.” – a transmis Poliția Neamț

Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestui accident.

PUBLICITATE