Pasager rănit în autobuz pe o stradă din Piatra-Neamț

Un incident rutier a avut loc în Piatra-Neamț, unde frânarea bruscă a unui autobuz a dus la rănirea unei femei de 53 de ani, pasager. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Dimitrie Leonida.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autobuz, din direcția Bacău spre Piatra-Neamț, ar fi frânat, moment în care o femeie în vârstă de 53 de ani, pasager în autobuz, ce se afla în picioare s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, rezultând rănirea acesteia.” – a transmis Poliția Neamț

Șoferul a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a mai spus Poliția Neamț

PUBLICITATE