I-a adus un pachet din partea bisericii, dar l-a lăsat fără bani

Un bărbat în vârstă de 88 de ani din Neamț a fost jefuit de o persoană necunoscută, care s-a dat drept reprezentant al bisericii. Bărbatul a fost furat de 4.500 de lei.

„La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 88 de ani, din Roman, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras din imobil, suma de 4.500 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 10:50, în timp ce bărbatul se afla la domiciliul din municipiul Roman, împreună cu fiica sa, o persoană necunoscută, sub pretextul că i-ar fi adus un pachet cu 3 pijamale şi un halat din partea bisericii, într-un moment de neatenție, i-ar fi sustras suma de 4.500 de lei.” – a transmis Poliția Neamț

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul polițiștilor din Iași, aceasta a fost depistată pe raza localității Moțca.

„În urma efectuării controlului autoutilitarei precum şi a persoanelor din interiorul acesteia, a fost găsită suma de 4.701 lei, susceptibilă a fi provenită din săvârșirea de infracțiuni.

Aceasta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi a recuperării prejudiciului creat.

În baza probatoriului administrat, față de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Iași, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca la data de 11 ianuarie acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.” – a mai transmis Poliția Neamț

PUBLICITATE