Tânăr prins la volan, sub influența substanțelor interzise, în Piatra-Neamț

Un tânăr din Piatra-Neamț este cercetat penal după ce a fost prins conducând sub influența drogurilor.

„La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au depistat, pe bulevardul Decebal, un autoturism,  condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.” – a transmis Poliția Neamț

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

PUBLICITATE