Accident la Dumbrava Roșie. Două tinere rănite după ce s-au răsturnat cu mașina (FOTO)

O șoferiță de 22 de ani și o tânără de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în această dimineață, 5 noiembrie, în jurul orei 04:50, pe Drumul Județean 157, în localitatea Dumbrava Roșie.

Potrivit pompierilor care au intervenit la fața locului, un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și SAJ Piatra-Neamț.

La sosirea pompierilor, toate cele patru persoane erau ieșite din autoturism, două dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.

Două tinere au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra-Neamț.” – au transmis reprezentanții ISU Neamț

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că o tânără de 22 de ani, din Săvinești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se într-un șanț.

„În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere în vârstă de 17 ani.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”– ne-a transmis Poliția Neamț

PUBLICITATE