Accident cu 4 victime în Neamț după un impact între 3 mașini

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc ieri, 18 septembrie, în jurul orei 15:00, în localitatea Tazlău.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie, de 35 ani, din Roznov, conducea un autoturism pe DJ 156A, în localitatea Tazlău, ar fi efectuat viraj la stânga intrând în coliziune cu un autoturism, ce se afla angajat în depășirea sa.

În urma impactului, autoturismul condus de femeia, de 35 de ani, ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Botești, ce se deplasa pe același sens.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului, au rezultat 4 victime: șoferița de 35 de ani și trei pasageri, cu vârste cuprinse între de 20 și 21 de ani, din cele trei autoturisme.

Confucătorii auto au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE