Profesoară judecată după ce și-a lovit, înjurat și amenințat elevii

Profesoara unui liceu din județul Neamț este judecată de magistrații Judecătoriei Bicaz într-un dosar penal în care este acuzată de purtare abuzivă față de 12 elevi.

Potrivit rechizitoriului, femeia preda Limba Engleză în cadrul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu“ din comuna Borca, iar în anii 2021-2022, ea ar fi agresat fizic, înjurat şi amenințat 12 elevi de clasele a III-a și a VII-a.

Astfel, în cadrul procesului, profesoara va fi judecată pentru pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în formă continuată (12 acte materiale).

Printre faptele de care este acuzată, enumerăm:

  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore *** lovind-o cu picioarele, cu pumnii şi cu palmele peste cap şi corp şi trăgând-o de urechea stângă, provocându-i leziuni care au necesitat 2–3 zile de îngrijiri medicale, pe motiv că persoana vătămată se joacă în timpul orei. Tot în acelaşi context, inculpata a tras de urechea dreaptă şi lovit cu palmele şi pumnii pe persoana vătămată minoră ***, fără niciun motiv, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 1–2 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpata a adresat expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate, făcând proşti pe cei doi elevi şi spunându-le să se ducă dracului.
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanelor vătămate minore *** şi *** prinzându-le de păr şi dându-le cap în cap. De asemenea, inculpata a adresat expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate, făcându-le proaste pe cele două eleve.
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanelor vătămate minore *** şi ***, trăgându-le de păr, pe motiv că vorbeau între ele. De asemenea, inculpata a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate ***, făcând-o proastă
  • exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, trăgând-o de păr.
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, lovind-o cu palmele peste cap, pe motiv că este distrată în timpul orei.
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, lovind-o cu un pix în cap.
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, lovind-o cu pumnul în creştetul capului, pe motiv că nu a ştiut să răspundă la o întrebare
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, trăgând-o de păr, pe motiv că vorbea cu un coleg
  • a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate minore ***, lovind-o cu un marker peste frunte
PUBLICITATE