Bătrân tâlhărit de un adolescent de 15 ani, într-o comună din Neamț

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost arestat preventiv după ce a tâlhărit un bătrân de 80 de ani.

Incidentul a avut loc în data de 15 iulie, în comuna Bahna.

Potrivit poliției, minorul de 15 ani (din județul Bacău) a pătruns în casa bărbatului în timp ce acesta era plecat și a încercat să fure bunuri. Ulterior, minorul ar fi așteptat bătrânul în fața imobilului, deplasându-se împreună cu aceasta la un teren agricol, din localitatea Arămești, pentru efectuarea de activități specifice agriculturii.

„În jurul orei 13:30, în timp ce se aflau pe terenul agricol, minorul ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 80 de ani și i-ar fi sustras de suma de 850 de lei.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, minorul a fost depistat într-un bar din localitatea Filipești, fiind condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Suma de 676 lei din prejudiciul produs a fost recuperată de polițiști.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie și tentativă de furt.

Ieri, 16 iulie, minorul a fost prezentat instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului preventiv.

PUBLICITATE