Ministerul Educației a publicat astăzi 3 iulie rezultatele obținute înainte de contestații de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului Național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023.
La nivelul județului Neamț rata cumulată de promovare înainte de contestații este de 76,04% (în sesiunea iunie-iulie, anul trecut, rata de promovare a fost de 75,86%). Pentru candidații din promoția curentă procentul de promovabilitate este de 80%.
Doi candidați au obținut media 10.
Pe probe de examen situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- 7 candidați au obținut nota 10 la proba de limba și literatura română
- 149 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului
- 111 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării
După afișarea rezultatelor la BAC 2023, în aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile.
Acestea fie sunt depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.
Recorectarea va fi făcută între 4 și 6 iulie 2023, iar rezultatele finale de Bacalaureat 2023 vor fi făcute publice pe 7 iulie. Cei care pică examenul în prima sesiune mai au o șansă la a doua sesiune, cea de toamnă.
Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 17-24 iulie 2023. Probele scrise vor avea loc între 16 și 21 august 2023, iar primele rezultate vor fi afișate pe 25 august 2023.