Astăzi, 3 iulie, s-au afișat rezultatele la Bacalaureat 2023 pentru absolvenţii claselor a XII-a.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, în județul Neamţ sunt 2 medii de 10 (înainte de contestații), elevii reuşind note maxime la toate probele scrise
Cei 2 de elevi de 10 din Neamț sunt de la liceele:
- COLEGIUL NAȚIONAL „PETRU RAREȘ”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
- COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN VODĂ”, MUNICIPIUL ROMAN
Alți 3 elevi au reușit să obțină medii între 9.90 și 10
Rezultatele examenului de Bacalaureat 2023 au fost publicate astăzi, 3 iulie, de Ministerul Educației.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023 s-au încheiat săptămâna trecută, iar candidații au aflat astăzi rezultatele și dacă au promovat.
La fel ca la Evaluarea Națională, rezultatele elevilor au fost afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
În funcție de notele obținute la Bacalaureat 2023, candidații vor primi calificativul „admis” sau „respins”. Pentru a fi admiși, candidații trebuie să aibă media tuturor probelor peste 6 și nicio notă mai mică de 5.
Vezi rezultatele pentru județul Neamț AICI
După afișarea rezultatelor la BAC 2023, în aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile.
Acestea fie sunt depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.
Recorectarea va fi făcută între 4 și 6 iulie 2023, iar rezultatele finale de Bacalaureat 2023 vor fi făcute publice pe 7 iulie. Cei care pică examenul în prima sesiune mai au o șansă la a doua sesiune, cea de toamnă.
Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 17-24 iulie 2023. Probele scrise vor avea loc între 16 și 21 august 2023, iar primele rezultate vor fi afișate pe 25 august 2023.