La data de 26 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți de distribuție a energiei electrice, cu privire la faptul că, la un imobil din localitatea Dragomirești, se sustrage energie electrică.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Ștefan cel Mare, împreună cu apelantul, la imobilul unui bărbat de 47 de ani, din Dragomirești, fiind identificată o instalație artizanală, care ar fi fost folosită în scopul neînregistrării și sustragerii energiei electrice.
În cauză a fost în tocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețe.
PUBLICITATE