Una dintre cele mai călduroase săptămâni din această vară a fost în perioada 18 – 24 iulie, când mii de nemțeni au ales să-și petreacă timpul liber în cele două ștranduri din Piatra-Neamț și Roman.
Deși conducerea Primăriei Piatra-Neamț a anunțat și promis investiții, lăudându-se că ștrandul a devenit mai atractiv decât în anii trecuți, încasările (dar și vizitatorii) au fost mult mai mici în Piatra-Neamț față de ștrandul din Roman.
Astfel, potrivit MESAJUL.ro, în săptămâna 18 – 24 iulie, ștrandul din Roman a înregistrat un număr de 8.120 de persoane, realizându-se încasări care totalizează 93.768 lei.
La ștrandul din Piatra-Neamț, în aceeași săptămână au intrat 4.243 de persoane, însemnând încasări totale 62.994 de lei.
În anii trecuți, ca exemplu, în ștrandul din Piatra-Neamț intrau doar într-un weekend 6-7 mii de persoane (vezi articolul AICI)
Așadar, a ajuns până și ștrandul din Roman să îl depășească pe cel din Piatra-Neamț, ajungând să aibă un număr dublu de persoane care au intrat, dar și încasări cu mult mai mari, deși la Roman prețurile de intrare sunt mai mici.