Accident în Piatra-Neamț (FOTO)

Astăzi, la ora 11:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Cetatea Neamț din municipiul Piatra Neamț.

Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard lovind și o țeavă de gaz.

Pompierii pietreni au acționat cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor până la sosirea unei echipe de la Delgaz Grid pentru remedierea defecțiunii.

Potrivit IPJ Neamț, din verificări a reieșit că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Păstrăveni, conducea un autoturism pe strada Cetatea Neamțului din Piatra Neamț, pe un sector de drum în curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil și într-o conductă de distribuție a gazului.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.

PUBLICITATE