Incendiu de vegetație, extins la o pădure din Neamț. Un bărbat a suferit arsuri (FOTO)

Astăzi, la ora 11:08, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la fondul forestier, în localitatea Ivaneș din comuna Bicaz Chei.

Un cetățean în vârstă de 77 de ani a făcut curățenie în gospodăria sa, situată în imediata apropiere a pădurii, dând foc la resturile vegetale.  Flăcările s-au extins la vegetația uscată și la pădure.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță deoarece prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare.

La locul producerii evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Bicaz Chei, Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și Ocolul Silvic Bicaz.

Intervenția a durat aproximativ 4 ore, la care 12 pompieri voluntari, 11 pompieri militari și 8 lucrători de la Ocolul Silvic au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Au ars vegetație uscată pe o suprafață de 300 mp, vegetație forestieră pe o suprafață de aproximativ un hectar și au fost afectați 200 arbori.

Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

La această intervenție a mai participat încă un pompier militar (Moga Cristian), dar care se afla în timpul liber. Pentru că locuiește la o distanță mică de locul unde s-a manifestat incendiul, acesta a venit în sprijinul colegilor.

Plt.maj. Moga Cristian își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț din anul 2006.

PUBLICITATE