NEAMȚ: O tânără mamă a fost găsită spânzurată

Tragedie într-o familie din județul Neamț. O tânără în vârstă de 31 de ani, mamă a unei fetițe de 4 ani, și-a pus capăt zilelor.

Incidentul a avut loc ieri dimineață, când în jurul orei 9:00, un bărbat din comuna Oniceni a sunat la 112 anunțând că și-a găsit soția spânzurată.

Potrivit surselor noastre, femeia ar fi fost găsită spânzurată cu un cablu electric de un stâlp al casei.

„La data de 26 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la faptul că curtea unui imobil din localitatea Mărmureni se află o persoană spânzurată.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat corpul unei femei, în vârstă de 31 de ani, din Oniceni.

În urma examinării suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.” – au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

PUBLICITATE