NEAMȚ: Accident cu două victime în această dimineață (FOTO)

Un accident rutier cu victime a avut loc în această dimineață în localitatea Oglinzi.

Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DN 15 C, pe raza comunei Răucești.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD  și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme, un autoturism s-a răsturnat pe o parte.

În autoturismul care s-a răsturnat se aflau două persoane.

Cele două persoane au fost scoase din interiorul autoturismului de către participanții la trafic până la sosirea forțelor de intervenție.

Cele două victime (din autoturismul răsturnat),  un bărbat (60 ani) și o femeie (51 ani),  au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului după care au fost transportate la CPU Târgu Neamț.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au sablat căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

PUBLICITATE