NEAMȚ: Pieton lovit de TIR: Șoferul a părăsit locul accidentului și a fost prins în Bacău

Un bărbat de 56 de ani a ajuns, ieri, în jurul orei 19:00, la Spitalul din Roman după ce a fost lovit de un TIR pe DN2 (E85)

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 46 de ani, de cetățenie turcă, ar fi condus un TIR pe DN2, din direcția Suceava – Roman, a depășit un alt vehicul, iar în acel moment semiremorca TIR-ului ar fi derapat și a acroșat un bărbat de 56 de ani din Botești care se deplasa pe lângă bicicletă pe sensul opus de mers.

Șoferul ar fi oprit la fața locului, a observat că victima a fost acroșată, dar și-a continuat drumul.

Acesta a fost oprit de polițiști în județul Bacău.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

PUBLICITATE