NEAMȚ: Incendiu la o locuință. O bătrână a ajuns la spital (FOTO)

Astăzi, în jurul orei  14:00, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Grumăzești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și pompieri voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.

Până la ajungerea forțelor de intervenție, din interiorul locuinței a fost evacuată de către voluntari o femeie de 91 de ani.

Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, după care a fost transportată la CPU Târgu Neamț.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere și la acoperișul locuinței.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars 7 mp din cerdacul din lemn, acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp, bunuri materiale aflate în interiorul camerei  și aproximativ 500 kg de lemne de foc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

PUBLICITATE