NEAMȚ: Șofer din Neamț, implicat într-un accident cu victime

Un bărbat din județul Neamț a fost implicat, ieri, într-un accident rutier cu victime pe raza comunei Șcheia, județul Suceava.

La 16.01.2020, în jurul orei 12.35, în timp ce conducea autoturismul pe strada Aviatorului din comuna Șcheia, un bărbat de 20 de ani din comuna Ilișești, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație, trecând de pe banda din stânga pe cea din dreapta, moment în care, a intrat în coliziune față  spate cu autoutilitara oprită pe marginea drumului și condusă de un bărbat de 53 de ani din județul Neamț.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri din autoturism, respectiv un tânăr de 18 ani și celălalt de 19 ani, ambii din comuna Ciprian Porumbescu, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

PUBLICITATE