NEAMȚ: S-a îmbătat și și-a dat foc la casă, în această seară

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au intervenit astăzi, în jurul orei 18:00, într-o misiune de stingere a unui incendiu la o locuință.

Potrivit ISU Neamț, pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț, cu două autospeciale de stingere, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Dobreni.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere.

Proprietarul, în vârstă de aproximativ 55 de ani, a suferit ușoare intoxicații cu monoxid de carbon și prezenta arsuri de gradul I și II la nivelul unui picior.

La locul intervenției a fost solicitat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță.

Incendiul a fost lichidat de către pompieri.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

Conform unor surse, proprietarul, aflat sub influența alcoolului, ar fi cel care a pornit incendiul.

Au ars bunurile materiale din cameră (obiecte de mobilier, articole vestimentare, televizor, etc)

PUBLICITATE