NEAMȚ: Urmărire cu focuri de armă pentru prinderea unui şofer

Polițiștii rutieri din Târgu-Neamț au reținut un tânăr din Răucești, care a refuzat să oprească la semnalul acestora.

Ieri seară, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe o stradă din localitatea Răucești.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalului polițiștilor, s-a procedat la urmărirea asta.

Pe parcursul deplasării, unul dintre polițiști a folosit armanentul din dotare, executând patru focuri de avertisment, fără a rezulta rănirea unor persoane sau distrugerea de bunuri.

La scurt timp, cel în cauză a părăsit autoturismul și a fugit de la fața locului.

Conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, din Răucești, a fost prins și imobilizat de polițiști, iar în urma verificărilor efecuate, s-a stabilit că acesta avea suspendat permisul de conducere.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,05mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma admnistrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

PUBLICITATE