NEAMȚ: Noii pompieri au depus, astăzi, jurământul militar (FOTO-VIDEO)

Cei 10 pompieri care au absolvit Şcoala militară de subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă „Pavel Zăgănescu”, Boldeşti, Prahova, au depus, astăzi, jurământul militar.

Ceremonia a avut loc pe platoul sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț.

Trebuie să rețineți un lucru simplu: jurământul militar face diferența dintre un militar și un civil.

Arată că acel cetățean care a depus jurământul militar și a ales să îmbrățișeze cariera militară, pune interesul patriei deasupra interesului personal.

Jurământul militar este asumat în fața drapelului de luptă și al lui Dumnezeu, iar militarul își asumă statutul de a fi la dispoziția patriei 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

De asemenea, contractul de muncă pe care-l are militarul este jurământul militar.” – le-a spus generalul Ioan Nițică.

La ceremonie a fost prezent și prefectul județului, George Lazăr, care le-a transmis:

Nu trebuie să uitaţi nici o clipă faptul că sunteţi în slujba cetăţenilor, că aceştia, în momentele grele, atunci când viaţa şi bunurile le sunt ameninţate de incendii sau alte situaţii de urgenţă, îşi pun speranţa în voi, în profesionalismul şi dăruirea voastră.

Pentru a face cu succes faţă acestor cerinţe, trebuie să fiţi foarte bine pregătiţi, disciplinaţi şi cu un înalt simţ al răspunderii.

Vă cer să nu precupeţiţi nici un efort în activitatea de pregătire, în scopul îndeplinirii ireproşabile a misiunilor ce vă revin.

PUBLICITATE