Național: S-a votat! Alocațiile copiilor se dublează

Dublarea alocaţiilor copiilor a fost aprobată, astăzi, de Camera Deputaţilor, cu 179 de voturi pentru şi 29 de abtineri.

Astfel, alocaţiile copiilor vor creşte de la 150 de lei, la 300 de lei, de anul viitor, dacă preşedintele Iohannis va promulga măsura legislativă.

Potrivit modificării adoptate de Parlament, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora;

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Majorarea alocației de stat pentru copil are loc după ce, în februarie, tot în plenul Parlamentului a fost votată creșterea alocației începând cu 1 martie 2019.

Ministrul Finanțelor Publice a precizat că dublarea alocației de stat ar avea un impact bugetar de 6 miliarde lei, ceea ca ar conduce la un deficit de 4,1-4,3% din PIB.

PUBLICITATE