O mașină condusă de o șoferiță începătoare, din județul Neamț, a ajuns perpendicular pe peretele unei case după un accident rutier ce a avut loc aseară, în jurul orei 19:20, în comuna Rediu.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce o tânără de 18 ani, din comuna Cândești, care se deplasa pe DJ 159 C (din direcția Cândești – Borlești), la ieșirea dintr-o curbă ușoară la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un cap de podeț și mașina a fost proiectată vertical pe peretele unui imobil.
Tânăra era singură în autoturism.
Conducătoarea auto a fost transportată la spital, unde i s-au recoltate probe biologice, nefiind putut testată cu aparatul etilotest. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
PUBLICITATE