Polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat, azi-noapte, în trafic, un tânăr de 25 ani, care nu a oprit la semnalul acestora pentru că era beat și nu avea permis.
Azi-noapte, în jurul orei 1:00, polițiștii rutieri din Piatra-Neamţ au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe Bulevardul Traian din Piatra Neamţ
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, la scurt timp fiind oprit pe strada Mărăței.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr de 25 de ani, din Piatra-Neamț, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.