NEAMȚ: Ziua Mondială a Educației, marcată de polițiști (FOTO)

La data de 4 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au organizat o activitate preventivă premergătoare Zilei Mondiale a Educației la Școala Gimnazială din localitatea Rediu.

În acest sens, activitatea desfășurată de polițiști a avut drept scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor.

Pentru buna înțelegere a rolului Poliției în comunitate, în cadrul discuțiilor au fost abordate teme diverse precum educația rutieră și prevenirea faptelor antisociale, copiii apreciind modalitatea interactivă de prezentare a acestora.

De asemenea, polițiștii au avut ocazia să răspundă la întrebările adresate, dar și să le ofere câteva sfaturi privind adoptarea unui comportament și a unui limbaj adecvat atât în societate cât și în familie.

Desfășurarea activității a avut un caracter interactiv, informațiile transmise beneficiind de un feedback pozitiv din partea copiilor prezenți.

PUBLICITATE