NEAMȚ: S-a spânzurat după o ceartă cu soția

Un bărbat de 42 de ani, din județul Neamț, a fost găsit spânzurat în această dimineață, într-o anexă a gospodăriei în care locuia.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Urecheni au fost sesizați în această dimineață, în jurul orei 9:00, că un bărbat de 42 de ani, din localitatea Târpești, comuna Petricani, ar fi fost găsit spânzurat în grădina locuinței sale.

La fața locului s-au deplasat atât polițiștii cât și un echipaj medical care au constatat decesul acestuia. A fost examinată suprafața exterioară a cadavrului, fără a fi identificate urme de violență.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiuniii de ucidere din culpă (fosta moarte suspectă) – ne-a declarat Georgiana Moșu.

Conform unor surse, se pare că aseară bărbatul ar fi avut niște neînțelegeri cu soția, iar acesta a părăsit incinta locuinței (soția crezând că pleacă la rude).

PUBLICITATE