25 de ani de la înființarea Inspecției Muncii: Realizările ITM Neamț

ITM Neamț sărbătorește 25 de ani de activitate, timp în care inspectorii au realizat 100.000 de controale și au descoperit 5500 de muncitori fără contracte legale.

Mai jos, comunicatul ITM Neamț:

Ziua Inspecţiei Muncii, 11 iulie, a fost instituită prin Legea nr. 337 din 2018 privind statutul inspectorului de muncă. 

Inspectoratele teritoriale de muncă, sunt unităţi cu personalitate juridică, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti şi funcţionează în subordinea Inspecţiei Muncii, care este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin care se exercită atribuţiile de autoritate de stat în domeniile sale de competenţă. Prin structurile sale centrale şi teritoriale (inspectoratele teritoriale de muncă), Inspecţia Muncii exercită controlul aplicării unitare a dispoziţiilor legale în domeniile sale de competenţă în unităţile din sectorul public, privat, mixt la autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, la persoanele fizice şi juridice şi la organismele neguvernamentale, precum şi la alte categorii de angajatori. 

Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă au ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei produselor, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii.

Inspecţia Muncii acţionează potrivit statutului propriu în baza prevederilor art. 41 din Constituţia României, republicată, a prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 81/1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerț şi a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură.

Misiunea inspectoratelor teritoriale de muncă este axată pe supravegherea îndeplinirii dispoziţiilor legale referitoare la relaţiile individuale şi colective de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la supravegherea pieţei produselor şi la protecţia angajaţilor care lucrează în condiţii deosebite în exercitarea profesiilor lor, prin acţiuni (inspecţii) desfăşurate de personal înalt calificat, care să asigure pe o piaţă a muncii bine definită respectarea conceptului de flexisecuritate, respectarea principiilor fundamentale privind serviciile publice (respectarea drepturilor sociale ale cetăţenilor, transparenţa şi responsabilitatea publică) şi realizarea obiectivelor strategice ale instituţiei.

Inspecţia Muncii din România şi inspectoratele teritoriale de muncă au acelaşi mandat cu cel al instituţiilor similare din statele membre ale Uniunii Europene, motiv pentru care în strategia şi programul anual de acţiuni sunt incluse priorităţile şi obiectivele identificate la nivel naţional pe baza politicii Uniunii Europene privind ocuparea forţei de muncă, afacerile sociale şi incluziunea. De asemenea, în activitatea lor curentă, acestea organizează campanii de control şi de conştientizare pe teme de interes identificate la nivelul Uniunii Europene, utilizând în acest scop metode de inspecţie şi instrumente de formare a inspectorilor de muncă, similare celor folosite de organismele de inspecţie a muncii din statele membre ale Uniunii Europene, aliniindu-se astfel iniţiativelor organismelor europene în domeniu. 

Ca o alternativă la activitatea de control, inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanenţă de informarea şi conştientizarea atât a angajatorilor cât şi a angajaţilor cu privire la importanţa cunoaşterii şi respectării legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. Lunar, sunt discutate în Consiliul Consultativ Tripartit actele normative de interes pentru activitatea organizațiilor patronale, agenților economici și organizațiilor sindicale, publicate în Monitorul Oficial. Pentru o bună diseminare  a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă participă lună de lună la şedinţele comitetelor de securitate şi sănătate în muncă organizate la nivelul angajatorilor. 

Avem o permanentă şi foarte bună colaborare cu  autorităţile şi instituţiile din judeţul Neamţ, în mod deosebit cu Instituţia Prefectului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul  de Jandarmi Judeţean, Direcția Sanitar Veterinară, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Autoritatea Rutieră Română, Casa Judeţeană de Pensii, Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cu alte instituţii şi autorităţi pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare. Mulţumim pe această cale autorităţilor şi instituţiilor din judeţul Neamţ pentru buna colaborare în desfăşurarea acţiunilor comune.

În cei 25 de ani de activitate, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au efectuat aproximativ 100 000 de vizite de inspecție (controale), au constatat peste 190 000 de neconformități, au dispus tot atâtea măsuri de remediere a acestora și au depistat peste 5500 de persoane  care prestau activitate fără forme legale de angajare. Inspectorii de muncă au cercetat peste 2100 de accidente de muncă, au dispus, de asemenea, sistarea activității în cazul a peste 180 de unități și peste 800 de instalații care funcționau cu încălcarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă și au înaintat organelor competente 293 de propuneri de urmãrire penală.

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Inspecției Muncii prin Legea nr. 108 din 1999, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a organizat la sediul din Piatra Neamț, o masă rotundă la care au fost invitați să participe: reprezentanţi ai Instituției Prefectului și ai autoritãților publice locale, ai angajatorilor şi salariaţilor, ai patronatelor şi sindicatelor şi ai serviciilor externe de prevenire şi protecţie în domeniul SSM din judeţul Neamţ, preocupați de implementarea legislaţiei armonizate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special, în întreprinderile mici şi mijlocii şi de combaterea fenomenului muncii nedeclarate sau subdeclarate. Cu acest prilej, au fost distribuite materiale informative (pliante, broşuri, cd-uri) destinate lucrătorilor şi angajatorilor. 

Suntem conștienți că trebuie să ne adaptăm din mers și să ținem pasul cu toate provocările unei piețe a muncii într-o continuă schimbare, să menţinem în continuare un nivel înalt de încredere în rândul angajatorilor şi angajaţilor şi să răspundem prompt şi cu profesionalism solicitărilor cetăţenilor.  

PUBLICITATE