Duminică, 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an.
Solstiţiul de vară va debuta anul acesta duminică, la ora 00.44, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice.
La Solstiţiu, soarele se ridică deasupra orizontului într-un unghi de 90 de grade, aceasta fiind cea mai lungă zi, urmată de cea mai scurtă noapte a anului.
Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice.
Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.
Crepusculul are durata maximă din an, iar, la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.
Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului. De-a lungul timpului, au existat numeroase ritualuri pe care oamenii ţineau să le îndeplinească în această zi specială, iar unele dintre ele s-au păstrat chiar şi în prezent.
Tradiţia şi superstiţiile cu referire la această zi au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, când există un anume moment în care toate stihiile stau în cumpănă, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.
Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere.
În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii
Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat.
Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.
Tot de momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos.
Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei.
La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.
La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie.
CREDINŢE POPULARE ROMÂNEŞTI – AMUŢITUL CUCULUI
Potrivit culturaneamt.ro, ziua solstiţiului de vară, când încetează cucul a cânta, este numită în Calendarul popular Amuţitul Cucului.
Cântecul lui, orologiu pentru măsurarea timpului si surssă de inspiraţie melancolică în folclorul de dor şi de jale, începe să fie auzit la Blagoveştenie (sau ziua Cucului – 25 martie) şi încetează brusc, după trei luni, la Sânziene, zi care mai e numită în popor şi Amuţitul Cucului (24 iunie).
Conform tradiţiei, el s-ar îneca în această zi cu un bob de orz şi s-ar transforma şase luni în uliu.
Oamenii au observat că scurtul şi răsunătorul cântec al acestei păsări migratoare începe şi sfârşeşte la două importante fenomene astronomice, indispensabile pentru întocmirea oricărui calendar: echinocţiul de privara şi solstiţiul de vară.
Fără acest comportament, cucul ar fi avut puţine şansesă devină o pasare atât de îndrăgită de români.
Cucul indică, prin durata cântecului său, primăvara astronomică cuprinsă între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară şi, prin locul unde cântă, de câte ori cântă, pe ce stă când cântă, norocul, sănătatea, căsătoria şi moartea oamenilor.