19 lebede moarte scoase din lacul Bâtca Doamnei

19 lebede moarte au fost scoase astăzi, 2 noiembrie, de echipajele ISU Neamț din lacul Bâtca Doamnei din Piatra-Neamț.

„Ca urmare a unui apel la 112 in jurul orei 09:43, un echipaj de pompieri (cu o autospecială complexă pentru intervenție și o barcă) din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț a intervenit în municipiul Piatra-Neamț pentru degajarea a 19 lebede moarte din lacul Bâtca Doamnei.

După ce au fost scoase din apă lebedele au fost predate reprezentantului DSVSA Neamț.” – ne-au declarat reprezentanții ISU Neamț

Reamintim că virusul H5N1 al gripei aviare a fost confirmat la două lebede decedate pe lacul Bâtca Doamnei din Piatra-Neamț, iar autoritățile au impus ieri, 1 noiembrie, măsuri stricte, inclusiv interdicții de circulație și organizare de evenimente, pentru prevenirea răspândirii virusului și protejarea populației și a animalelor. (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE