Vezi noul program și expozițiile muzeelor din Neamț – începând cu 4 octombrie 2016


Începând cu data de 4 octombrie 2016 unităţile din cadrul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ vor trece la programul de vizitare 9.00-17.00 (de marţi până duminică).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu această ocazie dorim să reamintim publicului vizitator că există în derulare o serie de expoziţii temporare după cum urmează:

Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ – Universul păpuşilor de porţelan (până pe 9 octombrie);
Muzeul de Artă Piatra-Neamţ – Aurul şi argintul antic al României (până la 30 octombrie);
Muzeul de Istorie Roman – Sfânta Cruce în viaţa creştină (până pe 21 octombrie);
Muzeul de artă Roman – expoziţia de pictură naivă – Miracolul culorii, (artist Catinca Popescu din Bacău) şi expoziţia Romanul ieri şi astăzi, semnată de artistul romaşcan Petru Frunză (ambele până pe 9 octombrie)
Muzeul de Istorie și Etnografie Tg. Neamț – Sarea-ingredient, aliment, medicament (până pe 1 noiembrie);

Până la finalul anului ne propunem să aducem în atenţia publicului o serie de manifestări cât mai diversificate din punct de vedere tematic dintre care menţionăm deocamdată colocviul dedicat Cercetărilor interdisciplinare asupra culturii Cucuteni, expoziţii temporare şi simpozioane dedicate aniversării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial sau spectacolul de Planetariu mobil (editia a II-a) cu tema: Exploratori ai universului – Galileo Galilei si robotul Curiosity. – mai spun reprezentanții Complexului Muzeal Judeţean Neamţ

D.M.B.
PUBLICITATE