20/01/2017
Un Mercedes Sprinter din Neamț implicat într-un accident mortal 28.04.2016

Un Mercedes Sprinter din Neamț implicat într-un accident mortal


CaptureUn grav accident a avut loc astăzi, 28 aprilie în localitatea Şieu Odorhei, judetul Bistrita-Nasaud. Accidentul a avut loc în jurul orei 15:00 iar în urma lui, au decedat doi bărbați de 31 şi respectiv 47 de ani. În accident a fost implicat un autoturism Sprinter şi un Citroen. Se pare că Citroenul, care era înmatriculat în Bistriţa-Năsăud, a fost lovit de Mercedesul Sprinter înmatriculat în judeţul Neamţ. (NT 06 ZLC)

„Conducătorul autoturismului Citroen, la ieşirea dintr-o curbă uşoară, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens în derapaj şi s-a colizionat cu microbuzul de Neamţ. În urma impactului, atât conducatorul auto, cât şi pasagerul au decedat. Se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat Hădărean Florin, sef Serviciu Rutier pentru bistriteanul.ro

În urma accidentului doi bărbaţi de 31 şi respectiv 47 de ani au murit. Ceilalţi doi bărbaţi din microbuzul cu numere de Neamţ au fost şi ei răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, starea lor fiind stabilă.

Sursa foto bistriteanul.ro

Related Posts

Leave a Reply


*