Un bebeluș a murit în Spitalul Județean Neamț. Părinții acuză de mușamalizare…


Părinții a doi copii, născuți prematur în Spitalul de Urgență din Piatra-Neamț, trec printr-o poveste cumplită după ce, unul dintre cei doi bebeluși (gemeni) a murit iar celălalt se află în stare gravă, internat la Iași. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din informațiile pe care le avem furnizate din partea familiei, la 8 zile de la nașterea celor doi copii, unul dintre ei a murit după ce s-a îmbolnivit și i s-a spart un vas de sânge la creier (așa fiind trecut, se pare, în certificatul de deces). Doctorii au anunțat în acea zi că s-a îmbolnăvit și cel de-al doilea copil și atunci aceștia și-au dat seama că ceva nu este în regulă. Le-au cerut doctorilor să transfere copilul la Iași, la pediatrie, fiind refuzați pe motivul că „nu sunt locuri la Iași”. Una din cunoștințele părinților a reușit să ia legătura cu un doctor de la Spitalul de Pediatrie din Iași iar acel doctor a făcut tot posibilul ca bebelușul să ajungă luni, la Iași. Când au ajuns la Iași cu bebelușul, după analize, părinții au aflat că este vorba de un virus intraspitalicesc (mortal, de gradul 8 – după spusele părinților), cu șanse de supraviețuire de 1% . S-ar părea că aseară, starea bebelușului s-a îmbunătățit iar doctorii se luptă în continuare ca acesta să supraviețuiască.

„Sunt doi copii care provin dintr-o sarcină gemelară, născuți prematur, la vârsta de 32 de săptămâni, cu greutate foarte mică la naștere și cu toate riscurile care derivă din acest gen de naștere. Aceștia au fost născuți în Spitalul Județean Piatra Neamț. Din cauza tuturor riscurilor care decurg din genul ăsta de naștere au fost puși pe terapie intensivă în secția de neonatologie, sub tratamentul de specialitate, pe antibioterapie de protecție. Din păcate evoluția lor nu a fost foarte bună. Pe parcursul internării lor în Spitalul Județean, unul din ce doi copii a decedat. Cel de-al doilea copil a fost transferat la Iași unde, se pare că, evoluția lui a fost mai bună. Conform medicului epidemiolog al spitalului, s-a făcut necropsie iar singurul lucru care s-a găsit au fost niște focare hemoragice cerebrale. Acestea fiind complicații destul de frecvente la copiii născuți prematur.” –  a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, Dr. Cristinel Sava.

Din informațiile pe care le avem, s-ar părea că părinții care au trecut prin clipe de groază vor face cunoscute presei mai multe informații printre care și încercarea de mușamalizare a celor din Spitalul Județean. Aceștia acuză că cei din Spitalul Județean Neamț nu au vrut să coopereze cu cei din Iași pentru transportul cât mai urgent al bebelușului rămas în viață, că aceștia s-au născut la 35 de săptămâni și nu la 32 și că motivul pentru care primul copil a murit a fost un virus și nu un focar hemoragic cerebral.

Vezi și Conducerea CJ Neamț reacționează la moartea bebelușului din Spitalul Județean

Vezi și Spitalul Județean Neamț reacționează, la presiune, în scandalul bebelușului decedat

PUBLICITATE