Sentința finală în dosarul „Academia Infractorilor”. Vezi cât a primit „Țâță”


Adrian Marin Botez, liderul grupării „Academia Infractorilor”, a fost condamnat definitiv, joi (2 noiembrie), de magistrații Curții de Apel București la 24 de ani, două luni și 20 de zile de închisoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis contestația formulată de Botez și au decis să reducă pedeapsa de 30 de ani de închisoare primită la Tribunalul București, urmând să execute 24 de ani, două luni și 20 de zile. – transmite Agerpres.

Inițial, Adrian Marin Botez a fost condamnat de Tribunalul București, pentru instigare la tâlhărie, 24 de acte materiale, la 16 ani de închisoare cu executare, la care s-au adăugat pedepse pentru instigare la furt şi constituire de grup infracţional organizat, comise în recidivă post-condamnatorie, de unde a rezultat o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. (vezi articol – AICI)

Liderul grupării „Academia Infractorilor”, Adrian Botez (zis Țâță), şi alți 17 inculpați au fost trimişi în judecată pentru 27 de tâlhării comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria şi Danemarca, în octombrie 2015.

DIICOT a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, pentru constituire sau aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, instigare şi complicitate la tâlhărie calificată, instigare la furt calificat, favorizarea făptuitorului şi tăinuire.

D.M.B.
foto: ziarpiatraneamt.ro
PUBLICITATE